Ziua Imnului Național la Garnizoana Buzău
Vineri, 29 iulie, la Monumentul Eroilor Neamului din Garnizoana Buzău a avut loc ceremonia cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Național, în prezența autorităților locale și județene, precum și a locțiitorului comandantului garnizoanei, general de brigadă Iulian Daniliuc.
Solista Alessia Drăgoiu a interpretat Imnul Național al României acompaniată de Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica”, Ansamblul folcloric „Ceata lui Ioniță” a susținut un program artistic cu tematică specifică, iar garda militară constituită cu acest prilej
a dat onorul. Cântecul „Deșteaptă-te române!”, compus de Anton Pann pe versurile poetului Andrei Mureșanu, a însoțit poporul român în toate momentele importante, fiind intonat în toiul mișcărilor revoluționare ale anului 1848, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878),
în cele două conflagrații mondiale și, desigur, la Marea Unire din 1918.