Microbuze de transport elevi, baruri, restaurante, cluburi și săli de jocuri electronice verificate și sancționate
Poliţiştii rutieri au oprit pentru control în trafic maşinile special destinate transportului elevilor şi au verificat legalitatea tuturor documentelor. Totodată, reprezentanţii poliţiei rutiere au reinstruit conducătorii de autovehicule cu privire la respectarea legislaţiei rutiere şi adoptarea unei conduite preventive, în timpul deplasării pe drumurile publice.
Poliţiştii de ordine publică au efectuat verificări la 36 de societăţi comerciale (baruri, restaurante, cluburi, săli de jocuri electronice), pentru a stabili, în principal, dacă sunt respectate prevederile legale referitoare la interdicţia de a servi minorii cu băuturi alcoolice, angajaţii şi administratorii unităţilor respective fiindu-le prelucrate prevederile legislative în domeniu.
Au fost controlate peste 100 de autovehicule, dintre care 24 destinate transportului şcolar. Au fost legitimate 253 de persoane, în cazul a 97 dintre acestea fiind efectuate verificări suplimentare.
Poliţiştii au depistat 12 elevi care absentau de la cursuri nejustificat, context în care au fost întocmite informări către conducerea unităţilor de învăţământ.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 6 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 30 pentru abateri comise la regimul circulaţiei.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 7800 lei.