Tineri din Puiești și Valea Râmnicului reținuți de polițiștii de la Râmnicelu pentru furt dintr-o locuință. Au furat electronice în valoare de 5000 lei
În urma activităţilor desfăşurate ieri de către poliţiştii de la Secţia de poliţie rurală Râmnicelu în cazul unei infracţiuni de furt din locuinţă, au fost reţinuţi doi tineri, în vârstă de 21 şi 22 de ani, ambii din Puieşti şi Valea Râmnicului.
Fapta a fost comisă în luna august 2022 şi a foat sesizată în data de 7 august, de către o rudă a proprietarului, acesta din urmă fiind plecat în concediu.
Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că bănuiţii ar fi pătruns prin efracţie în casa unui bărbat de 37 de ani, profitând că în perioada respectivă era plecat de la domiciliu şi ar fi sustras mai multe telefoane mobile, un laptop, dar şi bani. Partea vătămată a estimat prejudiciul la 5000 de lei. Tinerii vor fi prezentaţi în cursul acestei zile parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă, iar cercetările sunt continuate de poliţişti pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.