Incendiu devastator ! Oamenii au făcut atac de panică ! O ambulanță SMURD cu un număr de aproximativ 20 de salvatori din cadrul Stației de Pompieri Mărunțișu și Detașamentului de Pompieri Buzău au intervenit urgent
Patru persoane au făcut atac de panică ! Trei au fost transportate urgent la Spitalul din Nehoiu după ce, câteva locuințe din comuna Siriu au fost cuprinse de flăcări.
Pompierii de la I.S U. Buzău au avut astăzi o misiune destul de grea. Au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință ce a cuprins alte două clădiri pe raza comunei Siriu.
La fața locului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD cu un număr de aproximativ 20 de salvatori din cadrul Stației de Pompieri Mărunțișu și Detașamentului de Pompieri Buzău.
Din momentul soririi pompierilor au fost acordate îngrijiri medicale pentru 4 persoane ce au suferit atac de panica, doua fiind transportate la spital.
Din primele date, se pare că ardea o suprafață totală de aproximativ 200 mp, acționându-se la localizarea și lichidarea incendiului.
Trei dintre persoanele care au suferit atac de panică au fost transportate urgent la spitalul din Nehoiu.
UPDATE
După 17 ore de muncă continuă a pompierilor buzoieni, incendiul ce a afectat mai multe locuințe de pe raza comunei Siriu a fost lichidat astăzi, în jurul orei 8, fără alte probleme pe parcursul interveniției.
La finalul misiunii, în urma cercetărilor efectuate la fața locului a fost stabilit că incendiul a afectat trei clădiri pe o suprafață de aproximativ 600 mp, în care locuiau 5 familii. Totodată a fost stabilită și posibila cauză de incendiu, cel mai probabil acesta fiind inițiat de un scurt-circuit electric la instalația electrică a locuinței.
Pentru a evita astfel de situații recomandăm cetățenilor sa respecte regulile minime preventive, cum ar fi să nu suprasolicite sistemele electrice cu mijloace de încălzire, să nu le lase nesupravegheate, mai ales în prezenta copiilor și să asigure la timp întreținerea coșurilor de fum.
Statisticile pompierilor relevă faptul că în anotimpul rece numărul incendiilor la locuințe creste cu aproximativ 20%, ceea ce ne indică că mijloacele de încălzire folosite necorespunzător sunt cauza acestora.
Purtătorul de cuvânt al I.S.U. Buzău plt. Vlăduț Pîrvu