Râmnicu Sărat eligibil pentru accesarea de fonduri nerambursabile necesare dezvoltării infrastructurii medicale prespitalicești

1

Municipiul Râmnicu Sărat se află pe lista localităților eligibile pentru obținerea de fonduri 100% nerambursabile în cadrul unui program de dezvoltare a infrastructurii medicale prespitalicești. Lista continuă cu alte 10 localități din județ. Primăriile vor trebui să depună documentația necesară obținerii fondurilor, până în data de 15 decembrie.

11 localități din județul Buzău sunt eligibile pentru accesarea de fonduri europene 100% nerambursabile în cadrul unui program de dezvoltare a infrastructurii medicale prespitalicești.

În data de 10 noiembrie, Ministerul Sănătății va lansa un apel care vizează 200 de localități vulnerabile ce vor putea accesa aproximativ 200 000 de euro pentru a construi sau renova și dota cu echipamente și mobilier centre de asistență medicală primară și servicii de asistență socială.

Mihăilești, Viperești, Râmnicelu, Lopătari, Luciu, Măgura, Valea Salciei, Brădeanu, Buda, Cilibia și Râmnicu Sărat sunt cele 11 localități din județul Buzău selectate pentru finanțare, care pot solicita următoarele sume:

– 140.000 Euro pentru lucrarile de constructie/renovare

– 57.300 Euro pentru echipamente (vor fi fi achizionate centralizat de Ministerul Sanatatii si livrate fiecarui beneficiar/ primarie)

– 3.000 Euro pentru mobilier si publicitate

Cererea de finanțare și proiectul se depun în perioada 10 noiembrie – 15 decembrie de către Primăriile comunităților eligibile, urmând pașii din documentație.

Pe lângă cele 11 localități preselectate, Pătârlagele și Cernătești se află pe lista de rezervă a acestui plan de finanțare.

Pe înțelesul tuturor, ne îndreptăm cu pași mărunți spre construirea, dotarea și susținerea unui sistem sanitar privat.

Ministerul Sănătății a lansat ghidul beneficiarului pentru investiții în cabinetele medicilor de familie din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin program se vor finanța lucrări de renovare și de dotare cu echipamente medicale în 3.000 de cabinete din România, cele mai multe situate în medii defavorizate.

Domeniul sănătății va beneficia de primii bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) începând din primele luni ale anului viitor, fiind necesară adoptarea câtorva acte normative, iar până în 2026, proiectele selectate vor trebui să fie finalizate la cheie. și-a exprimat temerea că vor fi greu de identificat firme care să aibă disponibilitatea de a prelua astfel de proiecte, precum construcția de spitale, corpuri de clădiri, modernizări, etc, având în vedere că multe șantiere vor fi deschise simultan în afara sistemului de sănătate.

În contextul crizei provocate de COVID-19, Comisia Europeană a instituit un Mecanism de redresare și reziliență pentru a furniza un sprijin financiar eficace și semnificativ menit să accelereze implementarea reformelor sustenabile și a investițiilor publice conexe în statele membre.

Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) reprezintă documentul strategic care fundamentează prioritățile de reformă și domeniile de investiții pentru aplicarea Mecanismului de redresare și reziliență.

Obiectivul general al PNRR este dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care să sprijine reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri alocate pentru România în cadrul mecanismului.

Vor fi alocați bani și pentru digitalizarea sistemului de sănătate.

 

 

1 thought on “Râmnicu Sărat eligibil pentru accesarea de fonduri nerambursabile necesare dezvoltării infrastructurii medicale prespitalicești

  1. Excelent.Sper să fie bine organizați aleşii oraşului nostru pentru binele cetățenilor care i-au votat cu toată încrederea.Succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!