Tânăr de 21 ani cercetat pentru furturi auto ! Polițiștii au constatat că le conducea fără permis, băut, apoi le abandona

0

Un tânăr de 21 ani din Pârscov a fost reținut de polițiști pentru furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența aloolului și furt. Polițiștii au constatat că tânărul conducea fără să dețină permis auto și sub influența băuturilor alcoolice. A fost reținut, în primă fază, pentru 24 ore, apoi pentru 30 zile.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Pogoanele, sprijiniți de jandarmi, au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și furt.
Din cercetări a reieşit că un tânăr în vârstă de 21 ani, din Pârscov, ar fi sustras autovehiculele a două persoane din localitate în scop de folosință, ulterior abandonându-le. De la un al treilea vecin ar fi sustras suma de 600 de lei și cheia unui autoturism.
Acesta a fost depistat de polițiști în Pătârlagele, pe DN10.

Băut și fără permis la volan

În urma verificării acestuia în bazele de date, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere, iar autoturismul nu îi aparţine. De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt  în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducerefurt și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi  a dispus față de acesta măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!