Tânăr de 19 ani reținut 24 de ore și cercetat penal pentru că a pătruns în incinta unei școli prin forțarea ușii

0

Un tânăr de 19 ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat. Parchetul ar putea prelungi măsura arestării preventive.

În data de 10 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Smeeni au depistat principalul bănuit în cazul unei tentative la furt calificat dintr-o unitate de învățământ din Smeeni.
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 7 spre 8 ianuarie bănuitul, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Smeeni, ar fi pătruns în unitatea de învâțământ prin forțarea unei uși de acces, fără a fi reclamate bunuri sustrase.

Prejudiciul a fost estimat de către persoana vătămată la suma de 200 de lei.
Față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, iar polițiștii continuă ceretările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!