Șoferi testați cu fiola și mijloace de transport în comun verificate de polițiști
Polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Buzău au demarat în data de 13 ianuarie, o acțiune de verificare a mijloacelor de transport în comun de persoane, acțiune desfășurată pe drumurile publice din județ. Au solicitat șoferilor documente justificative și i-au testat cu aparatul etilotest.
În cadrul acțiunii, poliţiştii au verificat 81 de autovehicule care efectuează transport în comun de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 69/2012 și pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Conform datelor furnizate de I.P.J. Buzău, acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, prin verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto, verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente, respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare și verificarea valabilității inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.
Polițiștii au testat cu aparatul etilotest toți conducătorii de autovehicule care efectuează acest gen de transport, în vederea scoaterii din trafic conducătorilor care au consumat băuturi alcoolice.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și au ca scop impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic și depistarea activităților ilegale de transport rutier de acțiune desfășurată de polițiștii rutieri pe linia transportului de persoane.