Senatorii vor insecte în meniu ! Au respins proiectul A.U.R. privind interzicerea utilizării insectelor în producţia de hrană. Urmează dezbateri în Camera deputaților

0

Alianţa pentru Unirea Românilor a depus, la începutul lunii septembrie 2022, un proiect de lege privind interzicerea utilizării insectelor în producţia de hrană pentru populaţia umană. Proiectul a fost respins la Senat și urmează a fi dezbătut în Camera Deputaților. 

„În condiţiile în care omenirea este supusă unei manipulări oribile, zeloase şi din ce în ce mai agresive, pentru a normaliza utilizarea în alimentaţia umană a insectelor şi larvelor, considerăm absolut necesară şi de extremă urgenţă reglementarea interzicerii consumului insectelor şi viermilor, atât ca alimente de sine stătătoare, cât şi ca ingrediente. Prin această propunere legislativă, susţinem interzicerea producerii, importului, publicităţii şi comercializării acestora, respectiv interzicerea alocării de fonduri pentru a cerceta introducerea gândacilor în alimentaţia umană”, a transmis la momentul respectiv deputatul A.U.R. George Simion.

Respins la Senat, proiectul va fi dezbătut în Camera Deputaților 

,,Sesiunea parlamentară trecută a fost la Senat, ca și primă cameră sesizată, unde a fost respins la votul final. În acestă sesiune intră în dezbatere la Camera Deputatilor, în comisii.,, a declarat astăzi, 04 februarie 2023, deputatul A.U.R. George Simion.

Proiectul transmis Biroului permanent al Senatului îi are ca iniţiatori pe deputaţii George Simion, Lilian Scripnic, Sorin Muncaciu şi pe senatorul Claudiu Târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!