Polițiștii în dialog cu elevii pentru prevenire și siguranță

0

Poliţiştii cu atribuţii în domeniul prevenirii, în dialog cu elevii din ciclul gimnazial

În data de 27 februarie, poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, dar şi cei de la Siguranţă Şcolară au avut programate întâlniri cu elevii de gimnaziu din mai multe unităţi de învăţământ ale judeţului Buzău.

Oamenii legii au abordat subiecte din competenţă, prin prezentarea de cazuri şi recomandări specifice vârstei pe care o tranzitează beneficiarii activităţilor. Ofiţerii de la Compartimentul Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, s-au întâlnit cu peste 170 de elevi ai Școlii Gimnaziale numărul 11, pe care i-au provocat la un dialog activ cu tematica victimizării minorilor, în diverse situații de risc, dar şi despre siguranţa în mediul online.

Poliţiştii de la Siguranţă Şcolară, însoţiţi de poliţişti de proximitate, au vizitat elevii de Școala Gimnazială Cozieni, Școala Gimnazială Unguriu şi Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Buzău. Au dezbătut aspecte din sfera infracțiunilor comise cu violență și au abordat elemente de prevenire a bullyingului. Prin realizarea acestei activități s-a urmărit dezvoltarea capacității de identificare de către elevi a diferitelor tipuri de violență și sensibilizarea acestora privind consecințele actelor de violență.

Poliţiştii le-au reamintit elevilor despre consecinţele adoptării unor comportamente ostile față de alți colegi şi au discutat prin exemplificarea unor situaţii concrete în care s-au aflat elevi de aceeaşi vârstă cu ei, dar şi despre modalitatea de soluţionare a situaţiilor respective. De asemenea, tot ieri, ofițerii de la siguranță școală s-au întâlnit și cu elevi ai claselor a IX-a și a X-a de la Liceul de Artă „Margareta Sterian” Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!