Şofer din Râmnic dus de poliţişti la Spital în vederea recoltării de probe biologice

0

De Ziua Internaţională a Femeii poliţiştii au aplicat 170 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 9 permise de conducere şi au întocmit două dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea acest drept. Un şofer din Râmnic se numără printre cei sancţionaţi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul a fost dus la Spital.

În cadrul acţiunilor desfăşurate în ziua de 8 martie 2023 pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au aplicat 170 de sancţiuni contravenţionale, au întocmit două dosare penale şi au reţinut în vederea suspendării 9 permise de conducere. 18 pietoni, căruțași și bicicliști au fost sancţionaţi contravenţional pentru abaterile comise în trafic. Cu toţii au fost consiliaţi cu privire la riscul la care se expun atât pe ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, prin nerespectarea legislaţiei rutiere. 53 de sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă, 7 pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor, dar şi 30 pentru alte abateri în trafic. Pe linie de viteză, au fost constatate 56 de abateri, iar poliţiştii rutieri au reţinut permisele a 5 şoferi care şi-au condus maşinile cu viteze de peste 100 km/h în localităţi.

Ceilalţi conducători auto au fost lăsaţi ieri fără permise după ce nu au respectat regulile privind prioritatea pietonală şi auto, pentru că s-au angajat în depăşiri neregulamentare, dar şi pentru consum de alcool. Poliţiştii rutieri au efectuat 85 de testări cu aparatele de verificare a alcoolemiei şi drugtest.

Printre şoferii testaţi s-a numărat şi un tânăr de 29 de ani, din Râmnicu Sărat, care a fost depistat în timp ce conducea pe o stradă din municipiul Râmnicu Sărat. Etilotestul a indicat în cazul său 0.96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Un alt conducător auto râmnicean s-a ales cu dosar penal pentru că s-a urcat la volan, cu toate că avea dreptul de a conduce autovehicule anulat.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, I.P.J. Buzău recomandă şoferilor :

–  să ruleze cu viteză adaptată condiţiilor de drum şi trafic;

– să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea efectua orice manevră în condiţii de siguranţă;

– să nu se hazardeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

,,Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Orice cantitate de alcool, oricât de mică, vă poate afecta abilitatea de a conduce. Alcoolul încetineşte activitatea creierului, iar consumul acestuia cauzează: probleme de vedere, încetinirea reflexelor, reducerea concentrării, crearea unei stări de relaxare şi somnolenţă, dificultăţi în interpretarea în acelaşi timp (ex: păstrarea benzii şi a direcţiei, în timp ce vă concentraţi la traficul din jur), supraestimarea propriilor abilităţi, ceea ce poate determina asumarea de riscuri la volan. CONDUCEŢI PRUDENT! ALEGEŢI VIAŢA!,, transmite I.P.J. Buzău prin purtător de cuvânt, subcomisar de poliţie Ane-Mari Vrapciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!