Incendiu la o locuință din Bâsca Rozilei
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Neron Lupașcu” al județului Buzău a intervenit în jurul prânzului, pentru stingerea unui incediu produs la o locuință din localitatea Bâsca Rozilei, oraș Nehoiu. Din fericire, nu există victime.
La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale dintre care, 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 autocisternă, în sprijin fiind dislocată și o ambulanță SAJ.
La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la locuință și anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 100mp. Incendiul a fost localizat iar pompierii s-au mobilizat pentru lichidarea acestuia.
,,Din primele date, nu sunt victime surprinse de incendiu. La finalul intervenției s-a stabilit că cel mai probabil incendiul a fost provocat de scânteile provenite din sistemul de încălzire.,, a declarat purtătorul de cuvânt al I.S.U. Buzău, plutonier Vlăduţ Pârvu.