Forțe proaspete la I.P.J. Buzău

0

Șaptesprezece absolvenţi ai Şcolii de Agenţi dePoliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina, promoţia 2023, s-au prezentat astăzi, de dimineață, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, pentru a fi numiţi în funcţie potrivit pregătirii şi specializării urmate în şcoala de poliţie.

Unsprezece dintre ei au fost repartizaţi să-şi desfăşoare activitatea la posturi de poliţie comunale, trei la structurile de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău şi Poliţiei oraşului Pogoanele, doi la formaţiunea de siguranţă publică şi patrulare a poliţiei municipiului reşedinţă de judeţ, iar unul la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Buzău.

,,Emoţionaţi de prima zi în activitate, dar fericiţi de întoarcerea acasă, cei 17 buzoieni au fost primiţi cu entuziasm şi colegialitate de poliţiştii unităţii noastre. Pentru primele 6 luni, ei îşi vor desfăşura activitatea sub supravegherea câte unui tutore profesional din cadrul formaţiunilor de ordine publică, rutieră şi de investigaţii criminale. Le dorim mult succes în cariera pe care şi-au ales-o şi îi asigurăm de tot sprijinul nostru în activitatea desfăşurată în slujba comunităţii !,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!