Autocamion încărcat cu ţigări de contrabandă descoperit de poliţişti. Șoferul bulgar a fost arestat și va fi dat pe mâna judecătorilor

0

Marfă confiscată de peste 3 milioane de lei

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Bechet au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, condus de un cetăţean bulgar şi încărcat cu piese de mobilier și mănuși de plastic, cantitatea de 3.360.000 de țigarete (168.000 de pachete), estimată la o valoare de peste 3 milioane lei, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență. 

În cauză se derulează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, iar faţă de şofer s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

La data de 08.05.2023, în jurul orei 05.41, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion, un cetățean bulgar, în vârstă de 56 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, piese de mobilier și mănuși de plastic din Bulgaria în Germania, Olanda și Belgia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, printre marfa transportată, 336 de baxuri ce conţineau 3.360.000 de țigarete (168.000 de pachete).

Țigările, în valoare totală de aproximativ 3.360.000 de lei, au fost indisponibilizate, iar în continuare polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Totodată, faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!