Polițiștii în dialog cu liceeni și părinți

0

În ziua de 10 mai polițiștii din cadrul Compartimentului pentru Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroului Siguranță Școlară și polițiști de proximitate au desfăşurat activități preventive cu elevii Liceului Tehnologic Henri Coandă Buzău.

Activitățile au avut loc sub forma unor sesiuni informative având ca temă prevenirea infracțiunilor comise cu violență.

Polițiștii le-au vorbit tinerilor despre consecințele fizice, psihologice, juridice asociate portului sau folosirii fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.

Tot ieri, polițiștii alături de reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Buzău au vizitat liceenii din cadrul Liceului Tehnologic Meserii și Servcii Buzău.

La întâlnire au participat inclusiv părinții adolescenților. Activitatea desfășurată în liceu a avut ca scop explicarea efectelor negative pe care consumul de droguri le are nu doar asupra consumatorilor, ci și a celor apropiați lor.

De asemenea, părinții și cadrele didactice au primit informații cu privire la importanța, mecanismul și consecințele sesizării/semnalării cazurilor de consum și cum substanțele psihoactive pot duce la fapte cu violență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!