Sinucigaș potolit de un negociator. Un buzoian de 33 ani a amenințat că se aruncă de la etaj
În urma unor discuții contra cu partenera de viață, un buzoian de 33 ani a amenințat că se taie cu un cuțit și că se aruncă de la etaj. Pentru a-l calma, poliţiştii au apelat la un negociator. Bărbatul s-a răzgândit însă a primit un ordin de protecție și este cercetat penal.
La data de 18 mai, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că într-un imobil din municipiul Buzău, un bărbat s-ar fi blocat în locuință și amenință că se va arunca de la etaj.
De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiști, împreună cu un negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, precum și jandarmi din cadrul IJJ Buzău, la acel moment bărbatul amenințând că își va face rău folosind un cuțit.
Negociatorul a intervenit procedural pentru detensionarea situației, reducerea nivelului de anxietate și stabilirea unui echilibru între planul emoțional și rațional al bărbatului, astfel că, în urma discuțiilor purtate cu acesta, bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost convins să renunțe la gest.
Totodată, din cercetări s-a stabilit că persoana în cauză a avut un conflict familial, în care ar fi agresat-o fizic pe concubină.
De asemenea, având în vedere aspectele constatate, în conformitate cu prevederile Ordinul MAI nr. 146/2018, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică, s-a procedat la evaluarea situației de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, emițându-se ordin de protecție provizoriu.
Având în vedere starea bărbatului, acesta a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.