Proiect pentru modernizarea școlilor din Valea Râmnicului și Oreavul

0

Primarul comunei Valea Râmnicului, inginer Marian Galbenu, a făcut demersuri pentru modernizarea și dotarea unităților de învățământ. A obținut finanțare prin P.N.R.R. și pentru un laborator de informatică.

,,Noi, ca Primărie, ne implicăm în toate. În tot ce depinde de Școală, noi suntem la discreția Școlii. Au cerut mobilier, au mobilier. Au cerut gaze, acum să vă spun că încălzirea este cu gaze și la Oreavu și la Valea Râmnicului deci avem toate, toate condițiile.,, a declarat primarul Marian Galbenu.

,,Pro excelență în educație, prin digitalizare și spațiu prietenos,, este titlul Proiectului depus de Primăria Valea Râmnicului în parteneriat cu Școala Gimnazială Valea Râmnicului, proiect finanțat prin P.N.R.R.

Conform proiectului, unitățile de învățământ de pe raza U.A.T. Valea Râmnicului, respectiv Școala Gimnazială din satul Oreavul și Școala Gimnazială Valea Râmnicului, vor fi dotate cu echipamente digitale, mobilier școlar dar și cu un laborator de informatică.

Pentru că s-au bucurat de sprijinul primarului Marian Galbenu ori de câte ori l-au solicitat, directorul Simona Ilie și cadrele didactice de la unitățile de învățământ din comună, i-au transmis public acestuia, mulțumiri pentru implicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!