Sfârșit tragic pentru o bătrână de 95 ani. A fost bătută și violată. Descoperire șocantă
În noaptea de 06 mai spre 07 mai anul curent, pe fondul stării avansate de ebrietate, un bărbat a pătruns în locuinţa unei bătrâne în vârstă de 95 ani, cu scopul de a întreţine raporturi sexuale cu aceasta. A lovit-o cu brutalitate, în mod repetat şi intens în zona capului şi a toracelui, producându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia.
Moartea bătrânei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatico-hemoragic, consecutiv multiplelor leziuni cranio-cerebrale, toraco-pulmonare şi, ulterior, abdomino-pelvine.
Șocant ! Leziunile abdomino-pelvine au fost consecinţa celor zece corpuri străine implantate subtegumentar la nivelul organului genital de către bărbat. Între leziunile traumatice şi deces a existat raport direct şi necondiţionat de cauzalitate.
Arestat preventiv pentru 30 zile
La data de 09 mai 2023, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat Tribunalului Brăila – Secţia penală, arestarea preventivă a bărbatului, pentru săvârşirea, în concurs şi în stare de recidivă, a infracţiunilor de viol şi omor calificat.
Cererea formulată a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Brăila – Secţia penală, care a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pentru acuzat, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.05.2023 până la data de 07.06.2023.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.