Regim special la Spitalul din Râmnic. Zeamă lungă să ne ajungă
Un subiect intens dezbătut la nivelul municipiului Râmnicu Sărat, de ceva vreme, este situația în care se află Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, condus de Adrian Danielescu. De la ,,Treaba-i bună dar mai durează,, la ,,Zeamă lungă, să ne ajungă,,.
De la începutul anului, în Consiliul Local Municipal au avut loc mai multe discuții privind problemele cu care se confruntă unitatea spitalicească, printre care și lipsa de medici.
La un moment dat chiar primarul municipiului, profesor Sorin Cîrjan și-a declarat nemulțumirea vis a vis de problemele de la Spital. La vremea respectivă medicul Mădălina Eftenaru demisionase din funcția de director medical la nici cinci luni de la ocuparea postului.
Decizia directorului medical de a demisiona a ridicat atunci multe semne de întrebare.
Surprins a fost și primarul municipiului care, revoltat, a propus consilierilor locali să stabilească o zi în care managerul Spitalului să fie invitat în fața lor pentru a prezenta un plan managerial de reabilitare a situației critice în care se afla Spitalul, conform declarațiilor primarului Sorin Cîrjan, în mare parte datorită perioadei în care a fost închis și destinat doar bolnavilor de covid.
Danielescu a primit o nouă șansă de la aleșii locali. După discuția cu ușile închise față în față cu C.L.M., apele învolburate în care înota managerul s-au domolit, cu sprijinul autorităților locale.
Recent, primarul municipiului a anunțat, în cadrul ședinței de lucru a Consiliului Local Municipal faptul că situația de la Spital pare să se redreseze.
,,Zeamă lungă să ne ajungă,,
Din poveștile unor pacienți însă, se pare că mai există unele probleme.
Cu siguranță din documentele contabile întocmite de Spital pentru decontare, rezultă că hrana oferită bolnavilor costă mult și sigur, conform costurilor, nu ar trebui să arate atât de zeamă lungă ca în imaginea postată în mediul online astăzi, de un pacient care își caută sănătatea la Spitalul din Râmnic. ,,Nu se poate mânca nimic. Acum mănânc de acasă.,, susține pacientul.
UPDATE 01.06.2023
După publicarea materialului de presă, farfuriile cu hrană oferită bolnavilor din Spitalul Municipal Râmnicu Sărat au devenit instant mai pline semn că managerul Adrian Danielescu a luat măsuri. Aspectul lasă însă, în continuare, de dorit, chiar dacă hrana este una de regim.
Cu toate acestea, unii pacienți refuză în continuare hrana și cer rudelor să le aducă mâncare de acasă.
Primarul nu are cei face managerului e susținut de sus tare