O șoferiță turmentată din Râmnic a fost arestată și dată pe mâna procurorilor
Femeia, în vârstă de 31 ani a fost prinsă în stare de ebrietate la volan. Pentru că s-a comportat ciudat și a refuzat să sufle în fiolă, polițiștii au încătușat-o și au dat-o pe mâna procurorilor.
În ziua de 5 iulie, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Râmnicelu au reținut o femeie, în vârstă de 31 de ani, din Râmnicu Sărat, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice’’.
În aceeași zi, în jurul orei 19.00, aceasta a fost depistată de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DN22, în Balta Albă.
Întrucât conducătoarea auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testată cu aparatul etilotest, însă aceasta a refuzat testarea.
Totodată, femeia a manifestat un comportament deviant, motiv pentru care polițiștii au procedat la încătușarea și imobilizarea acesteia.
În baza materialului probator administrat, femeia de 31 de ani a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.