Accident în Râmnicu Sărat. O femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni
Un șofer din Prahova, în vârstă de 33 de ani, a surprins și accidentat o femeie pieton, în vârstă de 35 de ani din Râmnicu Sărat, care se angajase în traversarea drumului în zona marcajului pietonal.
Accidentul a avut loc în jurul orei 17.00, la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Toamnei din Râmnicu Sărat și s-a soldat cu rănirea pietonului, acesta fiind preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.