Are doar 10 ani și este cercetat penal pentru furt. Ce a furat minorul ?
În ziua de 20 iulie, polițiștii din cadrul Postului de poliție Săpoca au depistat principalul bănuit de furtul unei trotinete electrice. Hoțul este un minor de 10 ani, din Mătești.
Fapta a fost sesizată în ziua de 17 iulie de către proprietar, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din aceeaşi localitate.
Din cercetări a reieşit că, în ziua de 17 iulie bănuitul ar fi profitat de faptul că, proprietarul a lăsat trotineta electrică neasigurată și nesupravegheată în incinta unei societăți comerciale, din Săpoca şi ar fi sustras-o.
Prejudiciul a fost estimat de persoana vătămată la 1800 de lei, fiind recuperat şi restituit păgubitului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar polițiștii continuă cercetările.