Cum a fost găsit bărbatul dispărut din Topliceni

0

Bărbatul din Topliceni dispărut în data de 23 iulie a fost găsit la aproximativ 3 km de locul în care a fost văzută ultima dată.

Aceasta nu a suferit vătămări și nu au rezultat indicii să fi fost victima vreunei infracțiuni, însă, având în vedere vârsta înaintată și problemele de natură medicală, urmează a fost preluat de ambulanță în scopul evaluării de specialitate.

Amintim, poliţia a fost sesizată în cursul zilei de 23 iulie, cu privire la faptul că DOBRE IONEL, în vârstă de 67 de ani, din Topliceni, nu a revenit la stâna la care lucra, în localitatea Homesti, din Grebănu.  În jurul orei 09.00, bărbatul a plecat împreună cu proprietarul stânei pentru a duce oile la pășune. După aproximativ un kilometru parcurs, bărbatul s-a fi oprit să se odihnească, însă proprietarul stânei nu l-a mai găsit.

De la momentul sesizării au fost demarate activitățile specifice în vederea depistării cu operativitate și în condiții de siguranță a persoanei căutate.

În activități au fost angrenați polițiști, jandarmi, pompieri, dar și voluntari din localitate sau utilizatori de vehicule offroad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!