Controale cu polițiști, jandarmi și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere. Amenzi de peste 38.000 lei și marfă confiscată

0

În perioada 27 – 31 iulie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focșani și ai A.O.V.P. Tulnici, au desfășurat activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere fondului forestier național, în localitățile Tulnici, Negrilești și Vrâncioaia.

Au efectuat controale la depozite de materiale lemnoase, la instalații de prelucrare a materialelor lemnoase, au constatat nereguli și au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 37.000 lei.

Totodată, s-a dispus măsura complementară a confiscării cantității totale de aproximativ 137 mc material lemnos, în valoare totală de aproximativ 38.500 de lei.

În cadrul aceleiași acțiuni, în data 31 iulie, în urma unui control efectuat în comuna Tulnici, s-a constatat că în perioada 28 martie-18 iulie, operatorul economic a expediat și transportat cantități de materiale lemnoase, în baza a 6 avize de însoțire, fără proveniență legală conform prevederilor art. 10 alin. (10) din Normele de aplicare ale H.G. nr. 497/2020, în sensul că nu au fost respectate obligațiile privind modalitatea de emitere a acestora, prin aceea că fotografiile încărcate în SUMAL 2.0 au fost făcute asupra unor dispozitive electronice și nu direct mijlocului de transport încărcat cu materiale lemnoase.

Totodată, controlul a reliefat deficiențe privind nedeținerea materialelor lemnoase determinată ca diferență între stocul scriptic și cel faptic, neîmprejmuirea celor 3 depozite de materiale lemnoase și nerespectarea prevederilor legale privind modalitatea de emitere a avizelor de însoțire, constând în aceea că nu se distingea întreaga încărcătură din fotografiile implementate în sistemul SUMAL 2.0.

Față de cele constatate, au fost aplicate contravenții în cuantum de 21.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind, totodată, aplicată măsura complementară a confiscării contravalorii cantității totale de aproximativ 94 mc material lemnos, în valoare totală de peste 20.000 lei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea continuă desfăşurarea acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice și reamintește că tăierea fără drept și furtul de arbori din fondul forestier naţional constituie infracțiuni, ce se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni până la 7 ani.

Totodată, expedierea, primirea, depozitarea, deţinerea ori transportul de material lemnos fără proveniență legală se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 50.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!