Acțiuni de informare pe străzile din Brăila

0

Polițiștii brăileni au fost prezenți astăzi 18 august a.c. în trafic, în scopul informării conducătorilor auto cu privire la prevederile Legii nr. 213/05.07.2023, Legea Anastasia, cu accent pe măsurile de prevenire, conștientizare și limitare a consecințelor conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influența alcoolului și/sau unor substanțe psihoactive.

Astfel, conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține un permis de conducere valid și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Serviciului Rutier dar și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila au derulat în sistem integrat activitățile preventive, conducătorii auto fiind informați atât despre importanța respectării regulilor de circulație cât și despre efectele consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.

Sfatul polițiștilor brăileni :

NU VĂ URCAȚI LA VOLAN DACĂ AȚI CONSUMAT SUBSTANȚE PSIHOACTIVE ȘI /SAU BĂUTURI ALCOOLICE!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!