Arestat pentru nerespectarea ordinului de protecție şi lovire sau alte violenţe
Polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au reținut ieri, 23 august, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Buzău, pentru nerespectarea ordinului de protecție emis de Judecătoria Buzău, prin care îi era interzis să se apropie de concubina sa și de domiciliul acesteia.
Polițiștii au fost sesizați în seara de 20 august a.c. de către o femeie de 44 de ani, cu privire la faptul că tânărul a încălcat prevederile ordinului de protecție, deplasându-se la locuința acesteia fără a avea un motiv întemeiat, context în care a agresat-o.
În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanță.
Astăzi, urmează a fi prezentat Parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.