Fântâna Tămăduirii care vindecă orice boală

La mai puţin de 20 de km distanță de Buzău, pe marginea drumului care duce catre localitatea Smeeni, se află o biserică ce aduna mii de pelerini în căutarea miracolului vindecării. Cunoscut ca izvorul tămăduitor de la Smeeni, fenomenul mistic a fost ponderat de autoritățile din perioada interbelică, apoi de comuniști. A fost redescoperit imediat după Revoluția din ‘89, însă nu pentru mult timp.

În fiecare an, în prima vineri după Paște, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, sute de creştini din zona Bărăganului buzoian se strâng în jurul bisericii de lângă Fântâna Tămăduirii din Smeeni, pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma mică

Oamenii, în mare parte vârstnici, vin pregătiți cu sticle si bidoane din plastic pentru a duce acasă apa sfinţită de la izvorul despre care ştiu că vindecă boli.

În anii ‘90, vestea că apa din acest izvor poate vindeca orice boală s-a răspândit în întreaga ţară, iar locul a fost asaltat de mii de pelerini. Ulterior, cu banii strânşi din donaţiile credincioşilor, acolo s-a ridicat biserica şi s-a amenajat un loc de popas.

Bătrânii satului spun că în urmă cu zeci de ani, acolo ar fi existat doar un loc împrejmuit în jurul unui tub de fântână, iar apa vindeca numeroase boli grave. Despre izvor, presa naţională scria în 1926 că poate vindeca orice boală.

Legenda orbului vindecat ca prin minune

Totul ar fi pornit de la o legendă conform căreia un tânăr orb, ce se îndrepta cu tatăl sau către oraş, a căpătat vederea atunci când s-a oprit în acest loc şi s-a spălat pe faţă cu această apă. I-a spus tatălui său că poate vedea lumina zilei, iar din acel moment s-a răspândit vestea că izvorul de la Smeeni este unul care face minuni.

Ştirea despre izvorul miraculos de la Smeeni, cum titrau ziarele din 1926, a ajuns în toate colţurile ţării, iar la scurt timp localitatea s-a transformat în loc de pelerinaj pentru oameni bolnavi sau pentru rudele unor oameni răpuşi de suferinţe şi care sperau în rolul divin al apei.

Fenomenul creştea rapid în intensitate, ajungând ca mulţi dintre pelerini să creadă că până şi noroiul din balta formată lângă izvor are proprietăţi miraculoase. Se ungeau cu mâl sau chiar dormeau pe jos, în mocirlă, în speranţa că se pot vindeca mai repede de afecţiunile care îi chinuiau. Unii localnici au dezvoltat rapid mici afaceri cu “licoarea miraculoasă”, vândută de multe ori mai scump chiar decât o sticlă de vin celebră atunci.

Oamenii ajungeau să îşi vândă agoniseala ca să cumpere apă şi pungi cu nămol. În toamna anului 1990, autorităţile locale au decis să izoleze sursa de apă de la Smeeni. “În urma analizelor, nu s-au descoperit substanţe deosebite în apă, dar cert este că era curată şi mai rece decât cea obişnuită, pentru că provenea dintr-un izvor subteran al râului Călmăţui. Nu este exclus însă ca unele vindecări ale unor boli mai puţin grave să fi fost rodul autosugestiei”, a declarat medicul Mariana Barna, fost director zonal al Spitalului din Smeeni, pentru o publicaţie locală din Buzău.

Pentru a ţine sub control calitatea apei, în 1991, lângă lăcaşul ridicat din banii strânşi în şase luni din donaţiile credincioşilor au fost amenajate o cişmea modernă şi o fântână. De atunci, însă, pofta credincioşilor pentru apa de izvor, de-acum la discreţie, s-a diminuat aproape instantaneu. Biserica mai atrage grupuri mari de oameni numai la sărbătoarea creştinească de Izvorul Tămăduirii