Un tânăr din Râmnicelu, fugar după o condamnare, a fost prins de polițiști și trimis după gratii
În data de 11 ococtombrie 2023 polițiști din cadrul Serviciul de Investigații Criminale din Brăila, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui tânăr din comuna Râmnicelu.
Astfel, pe raza municipiului Brăila, polițiștii au depistat un tânăr, în vârstă de 26 de ani din comuna Râmnicelu pe numele căruia, Judecătoria Târgu-Jiu, a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 ani și 3 luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.