Percheziții în urma unor clipuri postate pe o rețea de socializare

0

În data de 2 noiembrie a.c., în urma apariției a unor clipuri pe o rețea de socializare în care un bărbat manevra o posibilă armă, polițiștii buzoieni s-au sesizat din oficiu. Au solicitat mandat de la Judecătoria Buzău şi împreună cu mascaţii au descins la domiciliul bărbatului. 

La scurt timp după postarea imaginilor în mediul online, au fost mobilizați polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigații Criminale, Poliției municipiului Buzău și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale în vederea efectuării unei percheziții domiciliare la trei imobile utilizate de către bărbatul în vârstă de 61 de ani, din Buzău.

Activitățile s-au desfășurat în baza mandatului emis de Judecătoria Buzău.

Armă despre care existau indicii că a fost utilizată în timpul realizării materialului video a fost descoperită, la o primă examinare stabilindu-se că nu este din categoria celor supuse autorizării.

În cauză, sub coordonarea Parchetului, sunt continuate cercetările pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, cu mențiunea că polițiștii vor întreprinde și în viitor toate măsurile ce se impun pentru prevenirea oricăror manifestări antisociale.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!