Flagrant delict ! Prinși în timp ce vânau, ilegal. Doi bărbați sunt cercetați pentru uz de armă fără drept și braconaj cinegetic
Doi bărbați au fost prinși în flagrant delict în timp ce vânau rațe sălbatice, fără drept, pe un fond cinegetic situat în Balta Mare a Brăilei. Conform polițiștilor, bărbații aveau la ei o armă de vânătoare letală, 134 de cartușe de vânătoare și trei păsări sălbatice din specia rață.
Îna data de 6 decembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brăila au acționat pe raza județului Brăila pentru combaterea braconajului cinegetic.
În timpul activității desfășurate, polițiștii au depistat în flagrant doi bărbați de 45 și 47 de ani, din satul Chiscani, respectiv municipiul Brăila, în timp ce practicau vânătoarea fără drept, pe un fond cinegetic situat în Balta Mare a Brăilei.
Din primele cercetări a reieșit că, în dimineața zilei de 6 decembrie, cei doi bărbați s-ar fi deplasat cu o autoutilitară cu remorcă cu care au transporat o ambarcațiune cu motor până pe malul Fluviului Dunărea în localitatea Chiscani. Aceștia ar fi folosit ambarcațiunea pe apă, de unde ar fi împușcat păsări sălbatice.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul de 45 de ani nu este deținător legal de arme și nu posedă permis de vânătoare, iar bărbatul de 47 de ani nu a putut prezenta autorizație de vânătoare pentru fondul cinegetic din Insula Mare a Brăilei.
În urma controlului efectuat asupra celor doi bărbați dar și al autoutilitarei folosite, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor, o armă de vânătoare letală, 134 de cartușe de vânătoare și trei păsări sălbatice din specia rață.
De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor autoutilitara și remorca precum și ambarcațiunea cu motor.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de armă fără drept și braconaj cinegetic.
În continuare polițiștii vor acționa pe raza întregului județ, pentru a fi cât mai aproape de cetățeni și pentru a asigura un climat optim de siguranță pentru aceștia.