Un bărbat de 30 ani din Calvini a dat bir cu fugiții când a văzut poliția. A abandonat mașina și a luat-o la pas

0

În ziua de 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Cislău în timp ce exercitau atribuțiile de serviciu în localitatea Calvini, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuând deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, ulterior acesta a abandonat mașina și a fugit. Urmare activităților de căutare desfășurate de polițiști a fost depistat conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 30 ani, din Calvini.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.

În baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 30 de ani a fost luată măsura reținerii, pentru de 24 de ore, pe bază de ordonanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Ulterior, procurorul a dispus continuarea cercetărilor faţă de acesta, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, sub măsura controlului judiciar.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!