Reținuți de polițiști pentru violare de domiciliu și distrugere

0

În data de 7 februarie a.c. polițiștii Biroului de Proximitate din cadrul Poliției municipiului Buzău au reținut doi bărbați de 26 și 34 ani, ambii din Buzău, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere.

 

Din cercetările efectuate de către polițiști s-a stabilit că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, bărbaţii ar fi avut un conflict spontan cu proprietara imobilului, o femeie de 43 de ani, din Buzău.  Folosindu-se de obiecte contondente, aceştia ar fi distrus gardul și un geam al locuinței femeii.

Față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca aceștia să fie prezentați astăzi unității de parchet pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!