,,Memorialul Tivgă Neculai,, eveniment de amploare la 7 ani de la trecerea în nefiinţă a profesorului şi antrenorului de Judo. Diplomă de excelenţă de la C.J. Buzău
Peste 400 sportivi din toată ţara, profesori, antrenori, autorităţi locale, reprezentanţi ai unor Cluburi sportive, ai Palatului Copiilor Buzău şi Consiliului Judeţean Buzău au fost prezenţi sâmbătă 10 ianuarie 2024 la Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Sărat, la un eveniment de amploare organizat în memoria antrenorului de Judo, Neculai Tivgă. Printre cei prezenţi au fost şi subprefectul Gabriel Ilie dar şi vicepreşedintele C.J. Buzău Felix Rache, cel care i-a înmânat surorii antrenorului Tivgă ,,Diplomă de excelenţă,,.
În data de 28 ianuarie 2024 s-au împlinit 7 ani de la trecerea în nefiinţă a antrenorului Neculai Tivgă. Cel care s-a ocupat atent de organizarea evenimentului este profesor antrenor George Stoian din cadrul C.S.M. Râmnicu Sărat, susţinut de autorităţile locale.
,,Memorialul Tivgă Neculai,, a fost o competiţie sportivă de amploare care a reunit 455 de sportivi din cadrul a 28 de Cluburi din ţară.
Competiţia a debutat cu intonarea Imnului de STAT al României şi a continuat cu un moment de reculegere în memoria celui care, în urmă cu 45 ani a adus Judo în Râmnicu Sărat şi a pus municipiul pe harta performanţelor sportive.
În cadrul competiţiei sportive antrenorul George Stoian a acordat distincţii autorităţilor, profesorilor şi sportivilor care au obţinut performanţe şi au fost medaliaţi de-a lungul anilor în cadrul unor concursuri naţionale.
Printre cei care au fost felicitaţi s-au numărat şi sportivii Ciprian Barbu, Sorin Vîlceanu, Georgian Lazăr şi Marius Galbenu.
Antrenorul de Judo Neculai Tivgă a fost un adevărat mentor pentru nenumăraţi sportivi. Prezent la eveniment, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Felix Rache, a înmânat surorii antrenorului ,,Diplomă de excelenţă,,.
Sora marelui antrenor de judo a fost premiată în numele administrației județene și locale de Vicepreședintele C.J. Buzău şi de Federația Română de Judo.