Bărbat de 32 ani din Gălbinaşi trimis 30 de zile după gratii pentru proxenetism. Ar fi obținut foloase patrimoniale injuste estimate la 25.000 de euro
La data de 19 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 32 ani, din Gălbinași, bănuit de proxenetism.
În urma documentării activităţii infracţionale a reieșit că, în perioada noiembrie-decembrie 2023, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei pe teritoriul municipiului Buzău de către o tânără în vârstă de 23 ani, din Galați.
În acest mod, bărbatul ar fi obținut foloase patrimoniale injuste estimate la 25.000 de euro.
Tot ieri, 19 februarie, polițiștii de investigații criminale împreună cu polițiștii Secției de poliție rurală Costești au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul utilizat de bărbat.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii au luat față de bărbatul de 32 ani măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, ulterior instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
,,Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.,, transmite I.P.J. Buzău.