O femeie în vârstă de 83 ani care locuia singură, a fost găsită decedată la domiciliu. Trei bărbați, de 22, 30 respectiv 39 de ani au fost reţinuți pentru omor calificat și tâlhărie calificată
La data de 28 februarie a.c., ora 10.27, dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, o femeie, în vârstă de 83 ani, din comuna Soveja, care locuia singură, a fost găsită decedată la domiciliu. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au reţinut pentru 24 ore trei bărbaţi trei bărbați din comuna Soveja sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată.
Sesizarea făcea referire și la faptul că, din locuință lipsește o sumă de bani, pe care femeia ar fi deținut-o. La fața locului nu au fost identificate urme de răvășire sau de forțare ale căilor de acces.
Inițial, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul sâvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv furt.
Activitățile specifice desfășurate au indicat suspiciuni cu privire la unele leziuni suferite de victimă, iar în urma analizei cu procurorul competent, încadrarea juridică a fost schimbată.
Având în vedere natura evenimentului, cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, existând suspiciuni cu privire la faptul că femeia ar fi fost victima infracțiunii de omor. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz și a șefului Serviciului de Investigații Criminale Vrancea.
În baza probatoriului administrat, în cursul nopții trecute, ora 01.40, trei bărbați, de 22, 30 respectiv 39 de ani, din comuna Soveja au fost reţinuți, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea.
În cursul acestei zile va fi propusă arestarea preventivă a acestora.