Un bărbat din Buzău angajat cioban în Vrancea, a decedat. Poliţiştii fac cercetari pentru ucidere din culpă

0

La data de 14 martie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au fost sesizați de către Spitalul Județean ”Sfântul Pantelimon Focșani” cu privire la faptul că, în jurul orei 10:00, o persoană necunoscută a fost transportată din localitatea Nănești, la Unitatea de Primiri Urgențe.

 

În urma verificărilor și investigațiilor efectuate în localitatea Nănești, s-a stabilit faptul că persoana preluată de echipajul SAJ este un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din județul Buzău, care ar fi venit să lucreze ca cioban la o stână din comuna Nănești.

 

La data de 13 martie, în intervalul orar 19.15-19.30, s-ar fi aflat în zona Tișița, de unde s-ar fi îndreptat către localitatea Nănești.

 

În dimineața zilei de 14 martie, bărbatul a fost transportat la spital cu ambulanța, întrucât persoana la care venise să lucreze a observat că acesta nu poate comunica, fără să prezinte leziuni vizibile.

 

Din nefericire, în cursul zilei de 15 martie, bărbatul a decedat la spital.

 

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vrânceni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, pentru infracțiunea de ”ucidere din culpă”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 192 alineat 1 din Codul Penal.

 

Poliţiştii efectuează toate demersurile necesare pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au condus la decesul bărbatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!