Ședință festivă la I.P.J. Vrancea
Cu ocazia aniversării a 20 ani de la înființarea organizației profesionale Corpului Național al Polițiștilor, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, a fost organizată o ședință festivă, în cadrul căreia au fost oferite medalii, diplome de excelență și de merit, precum și scrisori de mulțumire, din partea Corpului Național al Polițiștilor.
De-a lungul a 20 de ani de activitate, organizația profesională Corpul Național al Polițiștilor și-a exercitat atribuțiile în scopul promovării intereselor profesionale, sociale, culturale și sportive ale membrilor săi, fiind preocupat permanent de asigurarea unei protecții reale.
În semn de înaltă recunoștință și apreciere pentru un parteneriat dedicat și suportul continuu în consolidarea principiilor și valorilor profesiei de polițist, peste 70 de cadre ale inspectoratului au fost nominalizate și felicitate în numele organizației de către comisar-șef de poliție Zorel Burlan, președinte al C.N.P. – Consiliul Teritorial Vrancea și comanda inspectoratului.
,,Corpul Național al Polițiștilor este și va rămâne un partener profesional onest pentru membrii săi și dedicat scopului său de promovare a intereselor polițiștilor și apărare a drepturilor acestora, sub deviza „UNITAS PER VERITATEM” – UNITATE PRIN ADEVĂR.,, a transmis președinte C.N.P. – Consiliul Teritorial Vrancea Comisar-șef de poliție ZOREL-GEORGE BURLAN