Demersuri pentru renovarea Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu,, din Râmnicu Sărat
Un proiect iniţiat de Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat, a fost adoptat recent de consilierii locali. Proiectul prevedea aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Renovarea clădirii Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu,,.
În spatele proiectului de hotărâre s-au aflat o serie de documente precum raportul de specialitate semnat de reprezentanţi ai direcţiei economice şi compartimentului ,,Monitorizarea implementării programelor educaţionale,, din Primăria Râmnicu Sărat, proiectul tehnic şi centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, de obiecte.
Valoarea totală a lucrărilor care vor fi executate este de 11.130.859,80 lei. Conform centralizatorului, vor fi efectuate lucrări de rezistenţă, arhitectură, lucrări de creştere a eficienţei energetice, terasamente, sistematizare pe verticală şi amenajări exterioare.
Vor fi efectuate lucrări şi la reţelele exterioare de apă şi canalizare, la instalaţiile termice şi electrice şi la instalaţiile de ventilare şi climatizare.
Conform documentaţiei din spatele proiectului de hotărâre, renovarea se va face cu fonduri europene – FEDR dar şi cu contribuţii financiare din bugetul local şi de stat.