Ședință a Consiliului Local Bălăceanu prezidată și manipulată în mod abuziv de primar. Două echipaje de la Poliția Ziduri au ajuns la fața locului

0
Screenshot_20240401_125208_FotoCollage Maker

După câteva anchete de presă efectuate în comuna Bălăceanu de către ,,Lexpress.ro,, urmare unor sesizări din care reiese că la nivel de U.A.T. ar exista câteva proiecte, respectiv investiții asupra cărora planează suspiciunea că ar fi fost făcute unele ilegalități, primarul comunei a devenit instant alergic la jurnaliști; atât de alergic încât a preluat abuziv frâiele unei ședințe a Consiliului Local, s-a transformat în președinte de ședință, a creat o atmosferă de teatru de păpuși ,,a la Bălăceanca,, la finalul căreia s-a anunțat că ședința, ba ,,s-a anulat,,, ba ,,s-a suspendat,, iar jurnaliștii şi consilierii locali au fost poftiți afară. Ședința a fost reluată în aceeași zi. Legal sau ilegal !? Demersurile par abuzive și dubioase. 

 

 

În data de 28 martie 2024, la ora 15:00, la Primăria Bălăceanu urma să se desfășoare o nouă ședință lunară de lucru a Consiliului Local. Pe ordinea de zi se aflau patru proiecte de hotărâre, ultimul fiind raportul primarului privind starea econimică, socială și de mediu a comunei pe anul 2023.

 

Ședința C.L. s-a transformat în circ total în momentul în care presa și-a făcut apariția. În momentul în care jurnaliștii au intrat în sala de ședințe, primarul comunei Bălăceanu a avut reacții neașteptate. Gică Geangoș fusese anunțat anterior, telefonic, de unul dintre jurnaliștii prezenți că intenționează să asiste la ședință.

 

Deși nu are atribuții în C.L. şi nici drept de vot, primarul s-a transformat instant în președine de ședință C.L. a scos și a fluturat în aer un tabel pe care personal l-a dat mai apoi din mână în mână pentru ca prin semnătură, fiecare consilier să decidă dacă jurnaliștii pot rămâne în sală sau nu.

,,Legea nu poate să treacă peste consilieri. … ne suportăm consecinţele legii… ne asumăm.,, a strigat Gică Geangoş.

 

 

 

Ședința anulată la cheremul primarului, a fost reluată după circa două ore. Legal sau ilegal !?

 

După ce a numărat semnăturile, care s-au dovedit a fi 5 pentru și 6 împotrivă, Geangoș a poftit jurnaliștii afară, în condițiile în care, conform legislației în vigoare, astfel de ședințe sunt publice.

 

Mai mult, s-a ridicat din scaun și a început să gesticuleze, ceea ce l-a determinat și provocat și pe președintele de ședință să adopte aceeași atitudine. Acesta s-a îndreptat spre unul dintre jurnaliști și l-a apucat de braț, încercând să-l scoată afară, moment în care celălalt jurnalist a apelat la 112 unde a solicitat sprijin poliției.

 

La finalul unei interpretări de mare excepție, atât președintele de ședință cât și primarul au poftit jurnaliștii dar și consilierii locali care semnaseră condica de prezență, afară, strigând sus și tare că ședința a fost ba anulată, ba suspendată.

Două echipaje de la Poliția Ziduri în frunte cu noul șef de post, inspector principal Violeta Modreanu, au ajuns în scurt timp la Primărie, în urma apelului la 112 inițiat de unul dintre jurnaliștii prezenți.

La nici două ore distanță, imediat după ce echipajele de poliție de la Postul de Poliție Ziduri au plecat, consilierii locali au fost contactați telefonic și chemați la ședință.

O nouă ședință s-a ținut cu ușile închise, departe de ochii presei.

Lipsa de transparență a primarului și atitudinea adoptată în condițiile în care există Legea 544 / 2001 privind liberul acces la informații de interes public, Ordinul 25/2021 prevede clar că ședințele consiliului local sunt publice și alte cadre legale ce permit accesul presei la astfel de evenimente, ridică mari semne de întrebare iar atitudinea sa lasă de dorit.

 

 

 

 

 

Demersurile par abuzive și dubioase

 

Conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, primarul nu avea drept legal să se transforme instant în președinte de ședință și să facă acea tevatură în C.L.

 

Nici decizia de anulare sau decizia de suspendare nu a fost supusă votului consilierilor locali care au fost efectiv dați afară, trimiși acasă ca mai apoi, după circa două ore, să fie chemați telefonic, la o nouă ședință.

 

Toate demersurile par abuzive și dubioase.

În măsură să clarifice situația este, într-o oarecare măsură, Prefectura Buzău, cea care acordă de obicei avize de legalitate.

 

Unii dintre locuitori, chiar şi dintre consilierii locali susţin că atitudinea primarului este cumva justificată, deoarece, se pare, conform declaraţiilor lor, că ar exista nereguli la majoritatea proiectelor derulate pe perioada mandatului primarului Gică Geangoş şi că Bălăceanu a ajuns comuna în care, ca în povestea lui Aladin cu lampa, după câteva săpături, apar bolizi de lux de circa 800 milioane lei vechi bucata. Acesta însă este un subiect delicat care va face obiectul altei anchete de presă.

 

 

Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ

 

,,(4)Preşedintele de şedinţă exercită următoarele atribuţii principale:

a)conduce şedinţele consiliului local;

b)supune votului consilierilor locali proiectele de hotărâri şi anunţă rezultatul votării, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor împotrivă şi a abţinerilor numărate şi evidenţiate de secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în procesul-verbal al şedinţei;

c)semnează procesul-verbal al şedinţei;

d)asigură menţinerea ordinii, în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local;

e)supune votului consilierilor locali orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a consiliului local;

f)aplică, dacă este cazul, sancţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancţiuni, după caz;

g)îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local sau alte însărcinări date de către consiliul local.,,.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!