Reuniune de lucru cu tema ”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”, în contextul marcării Zilei Mondiale a Sănătății

0

Ziua Mondială a Sănătății, celebrată în fiecare an în data de 7 aprilie, a fost marcată la Palatul Victoria printr-o reuniune de lucru cu partenerii de dialog din domeniul sănătății, având ca temă ”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”.

Evenimentul a fost organizatat în data de 8 aprilie de Guvernul României, prin Cancelaria Prim-Ministrului, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România.

 

Întâlnirea de lucru s-a axat pe evidențierea principalelor probleme din domeniul sănătății, identificarea soluțiilor, proiectelor în curs și a celor planificate, în conformitate cu Strategia Națională de Sănătate și cu Planul Strategic Multianual pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în Sănătate în perioada 2022-2030.

 

De asemenea, s-a pus accent pe identificarea oportunităților de colaborare între instituții publice și profesionale pentru implementarea unitară a măsurilor propuse și pentru reorganizarea sistemului de sănătate, inclusiv pentru îmbunătățirea retenției resursei umane din sănătate.

 

 

,,… au fost făcute investiții în modernizarea și dotarea unităților sanitare.,,

 

 

Reuniunea a fost prezidată de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, care a subliniat că este nevoie de o colaborare strânsă a tuturor partenerilor implicați în vederea identificării și implementării soluțiilor adecvate pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate.

 

Împreună putem aborda mai eficient provocările actuale și viitoare, asigurând o îngrijire medicală de calitate și accesibilă pentru toți cetățenii. Recunoașterea meritelor și evidențierea lucrurilor bune sunt fundamentale pentru motivarea și susținerea profesioniștilor din sănătate. Vreau să vă mulțumesc în numele prim-ministrului și al Guvernului pentru tot ceea ce faceți! Bugetul sănătății a crescut constant în ultima perioadă, însă niciodată nu este suficient. Avem, pentru prima dată, semnate contractele pentru cele trei spitale regionale și au fost făcute investiții în modernizarea și dotarea unităților sanitare. Aceste măsuri vor contribui la îmbunătățirea infrastructurii medicale și la asigurarea unei îngrijiri mai bune pentru pacienți”, a afirmat șeful Cancelariei  Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

 

La rândul său, consilierul de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, prof. univ. dr. Carmen Orban, a adăugat că asigurarea accesului la servicii de sănătate de calitate necesită implementarea unor politici coerente de dezvoltare și colaborarea strânsă între instituții guvernamentale, profesioniști din domeniul sănătății, asociații de pacienți și societatea în ansamblu.

 

Prin cooperare și coordonare între toți factorii implicați, putem să ne concentrăm pe îmbunătățirea indicatorilor stării de sănătate din România, inclusiv creșterea duratei de viață. Împreună putem crea un cadru solid pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate și pentru asigurarea unei acoperiri mai bune a nevoilor de sănătate ale populației”, a declarat consilierul de stat prof.univ.dr. Carmen Orban.

 

Președintele Colegiului Medicilor din România a subliniat că reuniunea de lucru de astăzi a promovat complementaritatea perspectivelor și abordările constructive, pentru identificarea soluțiilor adecvate, cu impact pozitiv asupra sistemului de sănătate.

 

Dreptul la ocrotirea sănătății, recunoscut și garantat de Constituția României, presupune ca preocuparea statului român pentru sănătatea cetățeanului să fie constantă și să includă accesul la informare și educație despre sănătate. Este important să avem un mediu de viață sănătos, atât din punct de vedere fizic – calitatea aerului, a apei, a alimentelor -, cât și psihic – stabilitate politică și socio-economică, libertatea de gândire și exprimare, non-discriminare, calitatea condițiilor de locuire și de muncă. Accesul la servicii de sănătate care să asigure prevenție și diagnostic timpuriu și, atunci când este cazul, îngrijire medicală adecvată în caz de îmbolnăvire este, de asemenea, esențial pentru menținerea sănătății și bunăstării populației”, a evidențiat prof.univ.dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

 

Întâlnirea de lucru a relevat importanța menținerii echilibrului financiar din sistemul de asistență medicală primară și ambulatoriul de specialitate, începând cu data de 1 iulie a.c., cel puțin la nivelul actual, fapt confirmat și de intenția de a identifica soluțiile necesare în acest sens, intenție exprimată de reprezentantul Ministerului de Finanțe.

 

La întâlnirea de lucru au mai participat reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Parlamentului, ai ministerelor Afacerilor Interne, Sănătății, Dezvoltării, Cercetării și Familiei, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din România și ai organizațiilor reprezentative pentru personalul medical, precum și cei ai sectorului privat și ai ONG-urilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!