Poliţişti la datorie. De sărbători vor acţiona peste 160 de poliţişti din structurile operative, inclusiv luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale

0

POLIŢIŞTII DIN BUZĂU ŞI LUPTĂTORII S.A.S., LA DATORIE ÎN PERIOADA SFINTELOR SĂRBĂTORI DE PAŞTI

 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău intensifică acţiunile în zonele aglomerate, pentru prevenirea şi combaterea furturilor şi a infracţiunilor cu violenţă, precum şi pentru înlăturarea stărilor de pericol ce se pot crea pe fondul încălcării normelor rutiere. Zilnic, vor acţiona peste 160 de poliţişti din structurile operative, inclusiv luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

 

 

În perioada premergătoare şi în timpul minivacanţei de 1 Mai şi Sfintei Sărbători Pascale, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău sunt angrenaţi, alături de celelalte forţe din sistemul integrat de ordine publică, în misiuni ce au drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică.

 

Zilnic, vor acţiona peste 160 de poliţişti din cadrul tuturor structurilor operative, inclusiv luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

 

Vor fi prezenţi în mijlocul comunităţii pentru prevenirea manifestărilor antisociale, a infracţiunilor cu violenţă şi furturilor şi, o atenţie deosebită, va fi acordată locurilor cu afluenţă de public, unde urmează a se desfăşura slujbe religioase şi zonelor de agrement, dar şi pieţelor şi centrelor comerciale, sens în care au fost planificate în serviciu peste 700 de patrule în această perioadă.

 

 

 

Mesajul I.P.J. Buzău

 

,,Prin măsurile de ordine dispuse pentru minivacanţă, se urmăreşte asigurarea unei intervenţii rapide şi eficiente ori de câte ori este sesizat un incident sau atunci când situaţia impune, astfel că vor fi asigurate rezerve de intervenţie.

 

Începând de astăzi, poliţiştii rutieri vor acţiona, cu intensificarea activităţilor, pe traseele de acces către zonele aglomerate şi pe drumurile ce tranzitează localităţile buzoiene, pentru combaterea principalelor abateri generatoare de accidente de circulaţie – viteza excesivă sau neadaptată condiţiilor de drum, imprudenţa pietonală – dar şi pentru depistarea şi scoaterea din trafic a şoferilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru înlăturarea stărilor de pericol ce se pot crea pe fondul încălcării normelor rutiere.

 

                 

Recomandăm conducătorilor auto să fie responsabili în trafic, să nu depăşească viteza legală, să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de celelalte autovehicule şi să respecte cu stricteţe indicaţiile poliţiştilor rutieri.

 

În egală măsură, recomandăm tuturor cetăţenilor să se bucure de această perioadă de sărbătoare, cu respectarea normelor de convieţuire socială şi, firesc, pe cele legale. Sărbători în linişte!,, transmite I.P.J. Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!