Festival internațional de folclor la Buzău cu trupe din România, Slovenia, Turcia, Ungaria, Lituania, Bosnia Herțegovina și Belgia
Consiliul Judeţean Buzău în colaborare cu Centrul de Cultură şi Artă Buzău, organizează în perioada 23-26 iulie 2024, ediţia a IX-a a Festivalului Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței”.
Festivalul de muzică şi dansuri tradiţionale, târg de meşteşuguri şi artizanat va începe în data de 23 iulie 2024 ora 18:00 cu o paradă pe traseul Primărie – Centrul Muzeal „I.C. Brătianu”.
,,Festivalul Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței” aduce an de an împreună trupe de folclor din România și din străinătate, oferind buzoienilor ocazia de a descoperi și de a aprecia diversitatea folclorului din diferite colțuri ale lumii.
Alături de trupele din România, trupe din Slovenia, Turcia, Ungaria, Lituania, Bosnia Herțegovina și Belgia vor împărtăși cu noi obiceiurile și tradițiile lor, într-un veritabil schimb cultural.
Programul festivalului include spectacole de dans și târg de meșteșuguri și de artizanat.
Țin foarte mult la acest festival, el reprezintă întruchiparea unui vis de-ale mele și sunt bucuros că dumneavoastră, dragi buzoieni, îl apreciați și îl așteptați cu nerăbdare în fiecare an!,, a transmis în mediul online Petre Adrian Robert, vicepreşedinte al C.J. Buzău.