Pompierii români care au fost pre-poziționați în sudul Franței pentru a sprijini autoritățile locale în lupta cu incendiile de pădure se întorc acasă

0

În perioada 01 – 31 iulie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a participat la un program organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar pentru a sprijini autoritățile franceze în gestionarea incendiilor de pădure.

 

În cadrul acestei misiuni, două echipe de câte 40 de pompieri fiecare, alături de 8 mijloace tehnice, au acționat pentru monitorizarea și stingerea focarelor de incendiu.

 

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.

 

Programul de asistenţă este finanțat de Uniunea Europeană și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile franceze, după incendiile devastatoare înregistrate în cursul anilor trecuți.

 

 

Misiune îndeplinită cu succes

 

În ultimele două săptămâni, cei 40 de pompieri români au făcut echipă cu salvatorii francezi, această experiență contribuind la întărirea capacităților noastre de reacție și pregătire pentru situații de urgență similare.

 

,,Colegii noștri au desfășurat activități ce au inclus patrularea în zonele cu risc, sesiuni de antrenament comune cu pompierii francezi și participarea la misiuni reale de stingere a incendiilor.

Activarea și operaționalizarea modulului național specializat de stins incendii de pădure s-a realizat pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Franței, în locațiile stabilite de partenerii francezi.

Felicitări colegilor noștri pentru profesionalismul și dedicarea de care au dat dovadă!,, transmite I.S.U. Vrancea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!