Agenţii de pază verificaţi de poliţişti
În noaptea de 19 spre 20 august a.c., în intervalul orar 23.00 – 03.00, poliţiştii buzoieni au acţionat pe raza judeţului pe linia verificării modului de efectuare a serviciului de către personalul de pază de la obiectivele asigurate cu pază fizică şi prevenirea unor evenimente negative.
Au fost efectuate verificări la unitaţile de învaţămînt, unităţi cu capital de stat şi privat, unităţi sanitare, cazinouri pentru verificarea modului în care agenţii de pază se conformează obligaţiilor ce le revin conform fişei postului.
Poliţiştii au efectuat controale la 23 de obiective, context în care au fost verificaţi 28 de agenţi de pază.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor valoarea totală a sancţiunilor fiind de 4100 de lei.
Reprezentanții uneia dintre societățile comerciale vizate de control, au fost sancționați contravențional, deoarece paza fizică era asigurată cu personal propriu, fără a deține plan de pază avizat în condițiile legii.
,,Activitățile pe această linie vor continua, sens în care polițiștii le reamintesc persoanelor angajate ca agenți de pază o parte din atribuțiile pe care le au în timpul desfășurării serviciului:
-să nu se prezinte la serviciu sub influența băuturilor alcoolice și nici să nu consume astfel de băuturi în timpul serviciului;
-să nu absenteze fără motive temeinice și fără să anunțe în prealabil conducerea unității despre aceasta;
-să respecte consemnul general și particular al postului.,, transmite I.P.J. Buzău.