Bebeluș găsit mort pe o rampă de colectare a deșeurilor
Descoperire macabră în Maramureș. Trupul neînsuflețit al unui bebeluș a fost descoperit, în această dimineață, pe rampa de colectare a deșeurilor din Bârsana. Alerta a fost dată chiar de administratorul societății care administrează rampa de colectare a deșeurilor. Imediat, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, inclusiv criminaliști, care au declanșat cercetările.
”Astăzi, 29 august 2024, la ora 09.00, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați de către administratorul unei societăți comerciale, având punctul de lucru în localitatea Bârsana, cu privirea la faptul că, pe rampa de colectare a deșeurilor a fost identificat trupul neînsuflețit al unui copil nou-născut.
La nivelul inspectoratului a fost constituită o echipă complexă de cercetare care, sub coordonarea procurorului de caz, efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului”, a declarat Florina Meteș, subcomisar de poliție IPJ Maramureș.
Ancheta polițiștilor urmează să stabilească dacă micuțul era sau nu în viață atunci când a fost aruncat la gunoi.
Între timp, trupul neînsuflețit al copilului a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.