În această seară, după aproape două zile de căutări, desfășurate atât ziua, cât și noaptea, bătrânelul dispărut în data de 20 octombrie a.c. a fost găsit în viață.

 

Începând de ieri, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici, alături de jandarmi, pompieri și voluntari SVSU au desfășurat ample operațiuni de căutare și scotocire, atât în extravilanul satului Bârsești, cât și în localitățile limitrofe.

 

În toată această perioadă, echipele de căutare nu au renunțat nicio clipă, având în vedere temperaturile scăzute și vârsta înaintată a bătrânului.

 

În această seară, în jurul orei 19.30, la aproximativ 3 km de casă, bătrânelul a fost găsit în extravilanul satului Bârsești, într-o fâneață, în stare stabilă de sănătate. Acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni și a fost dus acasă, înapoi la familie.

 

,,Îi felicităm pe toți cei implicați pentru profesionalismul și capacitatea de mobilizare imediată de care au dat dovadă! Datorită eforturilor depuse, o viață de om a fost salvată.,, a transmis I.P.J. Vrancea.

 

Amintim, bătrânul a plecat voluntar de la domiciliul din satul Bârsești ieri în jurul orei 15:00 și nu a mai revenit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!