Dosare penale pentru fraudă la vot în Vrancea. Un bărbat a votat în locul unor persoane cu dizabilități 

0

Astăzi 24 noiembrie 2024, la ora 12.30, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Odobești au fost sesizați de presedintele Sectiei de Votare nr. 85 – Odobești, despre faptul că la vot s-a prezentat o persoană care are interdicția de a-și exercita acest drept.

 

 

În urma verificărilor, s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, în sensul că barbatul de 30 de ani din comuna Vulturu, județ Vrancea s-a prezentat la Secția de votare nr. 85 din Odobești, unde a încercat să voteze, deși avea interzis acest drept.

Fiind întrebat, acesta a declarat că avea cunoștință că are interdicție de a vota încă din luna iunie 2024, când a mers să voteze pentru alegerea primarului, ocazie cu care i s-a adus la cunoștință acest aspect, însă a considerat că acestă măsură i-a expirat.

 

În cauză a fost întocmit dosarul penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunii de fraudă la vot – fapta persoanei care votează fără a avea acest drept.

 

 

Un bărbat a votat în locul unor persoane cu dizabilități

 

Tot astăzi, lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au fost sesizați în mod direct de către un membru în comisia de votare la Secția de votare nr. 195 – Jariștea, cu privire la faptul că o persoană a votat de mai multe ori.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în jurul orelor 11:00-11:30, în localul secției de votare 195 s-a prezentat un bărbat, însoțit de către două persoane cu handicap, care au solicitat buletine de vot, moment în care persoanele cu dizabilități au rămas în incinta secției de vot, iar bărbatul a pătruns singur în cabina de vot unde a ștampilat buletinele de vot atât pentru cele două persoane, cât și pentru el, ulterior introducându-le în urnă.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot – fapta persoanei care votează de două sau mai multe ori și prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!