A fost inaugurată o nouă U.P.U. a Spitalului Județean Buzău. 70% contribuția Consiliului Județean Buzău
Astăzi, 28 noiembrie, la ora 09:00, a avut loc o ceremonia de inaugurare a noii clădiri în care va funcționa Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (S.J.U.) Buzău.
Evenimentul prilejuit de finalizarea lucrărilor a debutat cu o ceremonie religioasă de sfințire a noii clădiri oficiată de preotul spitalului, Iulian Raicovici, și preotul Ionuț Constantin, consilier social, delegat din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei.
La eveniment au luat parte reprezentanți ai Consiliului Județean Buzău, în frunte cu dl. Lucian Romașcanu, președintele instituției, Comitetul Director al S.J.U. Buzău, conducerea U.P.U., precum și numeroase alte oficialități locale.
„Vă mulțumim că ați răspuns invitației de a fi alături de noi la un asemenea eveniment pe care îl așteptăm de foarte mul timp și pe care ni l-am dorit, este un proiect de suflet, al S.J.U. Buzău și al C.J. Buzău, o promisiune făcută de mine dacă va aduceți aminte împreună cu dl. Președinte Neagu în anul 2016, că vom avea o Unitate Nouă de Primiri Urgențe. În februarie 2022 s-a demarat această lucrare impresionantă după cum vedeți, de care suntem mândri și este făcută pentru pacienții buzoieni , pentru cetățenii buzoieni. Această investiție în principal a fost făcută de C.J. Buzău. Vreau să mulțumesc colaborării C.J. Buzău, d-lui Președinte Petre Emanoil Neagu, d-lui Vicepreședinte Adrian Petre, tuturor autorităților buzoiene, guvernului, Ministerului Sănătății, parlamentarilor care și -au adus un aport extraordinar pentru realizarea acestei construcții atât de repede și a dotării ei. Este o Unitate de Primiri Urgențe la standarde 2025, arătând astfel respect pacienților , lucrătorilor S.J.U. Buzău cât și persoanelor și aparținătorilor care ne calcă pragul. Tot ce am promis s-a realizat.” a transmis Claudiu Damian, vicepreședinte C.J. Buzău.
„Este o normalitate ce s-a întâmplat astăzi aici, sunt lucruri care trebuiau sa fie făcute. Vreau să mulțumesc tuturor cadrelor medicale pentru devotamentul dvs. față de pacienți. Oamenii care iubesc oameni fac lucruri pentru oameni. Vechea echipă de la C.J. Buzău și actuala echipă de la C.J. Buzău condusă de Dl. Romascanu, președintele C.J. Buzău, există o continuitate dl. Adrian Petre care face parte din vechea echipă iar continuitatea că lucrurilor se vor întâmpla sau garantul că cel puțin la fel sau mai bine în sănătate și în S.J.U. Buzău este că colegul nostru Claudiu Damian, fost manager al S.J.U. Buzău este acum vicepreședinte.” a transmis Petre Emanoil Neagu.
„Vreau să mulțumesc foarte mult și sincer D-lui Petre Neagu, D-lui Claudiu Damian pentru ceea ce au făcut pentru sănătatea buzoiană, este un pas important, nu singurul, este o investitie pe care toată lumea o aștepta. Sănătatea este între priorități.” a transmis Lucian Romașcanu, președintele C.J. Buzău.
„Astăzi este un moment important pentru S.J.U. Buzău nu numai pentru personalul care își desfășoară activitatea în cadrul secției UPU-SMURD dar și pentru cealaltă echipă medicală de medici specialiști care își vor desfășura activitatea prin consultațiile pe care le vor acorda pacienților Unității de Primiri Urgențe. Este un obiectiv care în mod deosebit este construit așa cum au spus și colegii noștri pentru sănătatea pacienților județului Buzău și nu numai.” a transmis Sorin Pătrașcu, manager S.J.U. Buzău.
Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe a presupus construcția unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil, suprafaţa totală fiind extinsă la peste 1.000 de metri pătraţi, la parter, şi aproape 1.000 de metri pătraţi, la subsol, unde a fost amenajată o parcare de 800 de metri pătraţi.
Noua Unitate de Primiri Urgențe va dispune de un sistem modern de climatizare, încălzire, ventilație, aer condiționat, de instalație modernă pentru asigurarea securității la incendiu și va beneficia și de aparatură medicală de ultimă generație, astfel încât serviciile medicale să poată fi asigurate la standarde europene.
Noua secție U.P.U dispune de 2 monitoare de funcții vitale pentru transport, 2 defibrilatoare, 6 electrocardiografe, 1 aparat mobil de radiologie, 1 ecograf, 5 infuzomate, 1 videolaringoscop, 1 scaun ORL, 2 ventilatoare pacient, 1 aparat de electroversie sincronă și stimulare cardiacă, 25 de tărgi pentru transportul bolnavilor și cărurcioare pacienți. De asemenea, clădirea beneficiază de un lift pentru transportul materialelor și al personalului.
Compartimentarea spațiului la parterul clădirii respectă în totalitate standardele europene în materie de circuite și dotare, beneficiind de zona Triaj, sala Resuscitare, sala Urgențe Majore, Sala Urgențe Minore, sala Mici Intervenții, salon Observații, sală Computer Tomograf, izolatoare (3), Dispecerat SMURD, sală ghipsare, spații conexe (grupuri sanitare, depozit materiale, cameră gardă, lift, oficiu personal etc.).
70% contribuția Consiliului Județean Buzău
Investiția noii Unități de Primiri Urgențe este de de peste 35 de milioane de lei, din care 30% fonduri europene și 70% contribuția Consiliului Județean Buzău, în subordinea căruia funcționează S.J.U. Buzău.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 2022, iar șantierul s-a organizat rapid, dar pe parcurs au apărut mai multe probleme tehnice și de achiziții, astfel că termenul inițial de finalizare, 31 decembrie 2023, nu a putut fi respectat. Conexiunea dintre noua Unitate de Primire Urgențe și spital se face printr-un culoar independent structural, plasat în imediata vecinătate a rampei de acces în actuala U.P.U., care va facilita și comunicarea cu secțiile spitalului, astfel încât să fie ușurat transferul pacienților.