Trei bărbaţi din Puieşti au fost reținuți de polițiștii Secției de poliție rurală Râmnicelu pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liștii publice

0

La data de 20 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Râmnicelu au reținut pentru 24 de ore, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 43 de ani, din Puiești, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Fapta a fost sesizată în noaptea de 19/20 decembrie către un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce s-ar fi aflat în incinta unei societăți comerciale din localitatea de domiciliu, în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi fost agresat de către persoanele cercetate.

În urma agresiunii, bărbatul rănit a fost preluat de ambulanță pentru evaluare de specialitate și îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

Față de cei trei bărbați, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!