Două femei au fost lovite de o autoutilitară pe trecerea de pietoni
Traficul rutier a fost dirijat în această dimineață pe Șoseaua Brăilei, la ieșire din municipiul Buzău, urmare producerii unui accident rutier. Un autovehicul a surprins și accidentat doi pietoni.
O autoutilitară condusă pe direcția Buzău către Brăila de către un șofer de 59 ani, din Vrancea, a surprins și accidentat două femei care s-ar fi angajat în traversarea drumului în zona marcajului pietonal.
Persoanele rănite, două buzoience de 48 ani, au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.